Școala plină de gunoaie a fost curățată

Autoritățile din Bumbești-Pițic au demarat o acțiune de igienizare în școala din Poienari, care s-a transformat în depozit de gunoaie de când a fost închisă. Mobilier rupt, haine și tot felul de resturi au fost abandonate în sălile unde au învățat generații întregi.

 

După ce imaginile au ajuns în spațiul public, autoritățile locale au demarat o acțiune de curățenie. Au participat câțiva voluntari din localitate, salariați ai primăriei și aleși locali.

 

„Dorim să adresăm călduroase mulțumiri domnilor consilieri Gămăneci Vasile, Salomia Florian, Geană Cristian și Papuc Ion, consătenilor noștri, domnii Ioviță și Tătărăscu, ca și colegilor din colectivul instituției noastre, care azi, 28.05.2023, și-au rupt două ceasuri din prețiosul timp de odihnă, pentru a ne fi alături în continuarea acțiunii de igienizare a clădirii fostei școli gimnaziale din satul Poienari al localității noastre, dând astfel consistență și valoare spiritului civic al voluntariatului, spre susținerea necondiționată a binelui public al comunității”, a anunțat Primăria Bumbești-Pițic.

Galerie foto




Vizualizări: 336

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: