Se clatină şandramaua Ponta –Antonescu!

Precizarea CCR legată de felul documentelor pe care le-a cerut de la Guvern l-a pus pe ministrul de interne Ioan Rus în postura de a-şi da demisia. Contrar celor vehiculate până acum de Guvernul Ponta, CCR nu a cerut reactualizarea listelor electorale, aşa cum ne-a comunicat Ponta, ci a cerut listele după care s-a votat în 29 iulie, liste care trebuiau actualizate înainte şi nu după votare. Se pare că folosindu-se de un funcţional al CCR  pe care ar trebui în mod normal să-l pască puşcăria, guvernul a decretat cu de la sine putere că trebuie să trimită listele reactualizate fapt pentru care a şi început o campanie de mini-recensământ care i-a speriat pe primari. I-a speriat pentru că o reactualizare a listelor după Referendum, care ar fi dat alte cifre decât cele comunicate înainte de Referendum i-ar fi pus pe aceştia în postura de falsificatori aşa cum i-a atenţionat şi preşedintele suspendat, Traian Băsescu. Ministrul de interne, Ioan Rus, ori n-a ştiut în ce se bagă ori a ştiut şi a crezut că apele se vor linişti. Probabil că văzând avalanşa de declaraţii a preşedintelui interimar l-a apucat frica faţă de ce era cât pe ce să facă şi mai bine a ieşit onorabil din jocul care oricum nu era al lui. Dacă Ponta a ştiut de matrapazlâcul care s-a făcut la CCR atunci demisia lui Rus nu este suficientă şi se impune şi demisia lui ca girant al unui document falsificat. Cât despre CCR îmi place să cred că acolo nu este o stână fără stăpân în care oile îşi fac de cap cu orice berbec care le promite că le ia de neveste… Acum se caută de zor înlocuitor şi probabil la data apariţiei ediţiei se va fi şi găsit unul. Mă aştept, la ce garnitură de cadre are PSD, să-l propună, în sfârşit, pe Cătălin Voicu, pentru că a pătimit destul săracul pentru binele partidului şi ar fi cazul unei compensări. Şocantă mi se pare  declaraţia de la demisie a lui Rus, care a spus că s-a săturat de presiunile politice care au început de la Băsescu şi s-au terminat cu Antonescu. Dinspre  Antonescu cred că s-au făcut presiuni pentru că dacă ministrul nu era de acord cu mini-recensământul şi cu scoaterea din listele electorale a peste un milion de cetăţeni atunci nu erau motive să fie validat referendumul şi Antonescu nu ar mai fi avut nici un motiv să rămână la Cotroceni. Dar că presiunile au venit şi din partea preşedintelui suspendat nu prea cred pentru că nu aveau cum să fie. Cum putea Băsescu să facă presiuni pe ministru de interne dacă nu mai era în funcţie? A, poate Rus se referă la faptul că Băsescu a declarat că toţi cei care sunt implicaţi în „lovitura de stat” vor trebui să plătească Asta da şi aşa ar trebui să se întâmple  dacă ne dorim să trăim într-o lume guvernată de legi şi nu de motani!

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: