Se deschide târgul de miei din Piaţa Litovoi

Crescătorii de animale îşi vor putea comercializa mieii în Piaţa Litovoi din municipiul Târgu Jiu, începând de săptămâna viitoare. Nu s-a obţinut o derogare pentru funcţionarea spaţiului de sacrificare însă va primi aviz de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) Gorj. Între timp, autorităţile locale se ocupă de amenajarea spaţiului pentru a fi conform cu normele impuse de lege din punct de vedere sanitar-veterinar. Anul acesta, în Piaţa Litovoi vor fi sacrificaţi circa 4.000 de miei şi iezi, iar tariful practicat este de 7,1 de lei pe cap de animal. În 2013 s-a renunţat la această taxă pentru a atrage cât mai mulţi de comercianţi la târgul de miei. „Crescătorii de animale pot veni de luni după-amiază pentru că noi luni dimineaţa ne apucăm de platformă până la prânz. O să afişăm un program pentru această activitate, s-ar putea ca sâmbătă să prelungim programul şi după ora 14”, a spus Alexandru Zaharia, directorul societăţii Edilitara. În primă fază, autorităţile din domeniul sanitar veterinar anunţaseră că mieii şi iezii vor putea să fie sacrificaţi doar în abatoarele autorizate. Acum spun că se pot face şi excepţii. Directorul DSV Gorj, Ion Iliuţă a explicat care este motivul. „Suntem un judeţ fără boli la ovine şi putem să avizăm. Autorităţile locale solicită un aviz sanitar dacă îndeplinesc condiţiile: apă curentă, asomare, facilităţi de ridicare a materialului cu risc, personal suficient şi noi vom aviza”, a spus Ion Iliuţă. Conform şefului DSV, cu câteva zile înainte de sărbătorile pascale vor mai fi autorizate şi spaţiile de sacrificare a mieilor din Motru, Novaci şi Rovinari. (A.P.)

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: