Se desfiinţează specializări nou-înfiinţate la UCB

Specializările nou-înfiinţate de la Facultatea de Inginerie din Târgu Jiu sunt în prag de desfiinţare. Este al doilea an când la specializările Informatică aplicată în inginerie electrică şi Mecatronică nu se înscriu suficienţi tineri pentru a forma o grupă. În urma înscrierilor din această perioadă, doar şapte absolvenţi şi-au depus dosarele pentru aceste specializări, deşi la Informatică aplicată în inginerie electrică sunt 18 locuri la buget şi 32 la forma cu taxă, iar la Mecatronică sunt puse la dispoziţie 17 locuri la buget şi 33 la taxă. Nici în anul precedent nu au fost realizate grupele, motiv pentru care cei înscrişi au fost redistribuiţi pe locurile rămase la alte domenii. Aceeaşi soartă e pare că o vor avea şi cei din acest an, care şi-ar fi dorit să urmeze o carieră în domeniu. „Locurile libere în aceste domenii vor fi scoase şi în toamnă. Studenţii care au optat pentru cele două specializări vor avea posibilitatea să se transfere la o altă specializare în condiţiile în care vor mai exista locuri”, spune Liviu Neamţu, purtător de cuvânt în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. Insuccesul avut în primii doi ani de la înfiinţare cu cele două specializări îi va determina pe reprezentanţii instituţiei de învăţământ să le desfiinţeze, cel mai probabil anul viitor, după ce vor mai face încă o încercare. Lipsa cererii pe piaţa de muncă în aceste domenii este principala explicaţie pentru care aceste specializări nu au avut succes.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: