Se distribuie laptele praf pentru bebeluşi

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a început distribuirea laptelui praf pentru bebeluşi. Primăriile din Gorj sunt aşteptate la sediul DSP în perioada 20-25 noiembrie pentru a-şi ridica raţiile. La nivelul judeţului, aproximativ 150 de copii cu vârste cuprinse între 0-12 luni primesc lunar câte 8 cutii de lapte praf, cei mai mulţi fiind în Târgu-Jiu, 27 şi Cărbuneşti, 37. Au fost achiziţionate un număr de 3000 de cutii cu lapte, fiind astfel asigurat necesarul pentru mai bine de două luni. DSP distribuie lunar câte 1100 de cutii cu lapte praf pentru 144 de bebeluşi. Laptele ajunge la primării, care apoi este repartizat mamelor care se prezintă cu reţete de la medicul de familie. (D.M)

pe scurt:

Subvenţii pentru fermieri

Fermierii gorjeni primesc în această perioadă subvenţiile în cadrul schemei de plată unică pe unitatea de suprafaţă. 22.590 de fermieri gorjeni beneficiază de acest ajutor financiar de la Uniunea Europeană (UE). În acest an subvenţiile sunt mai mari cu 10 euro pe hectar faţă de anul trecut, respectiv 81 de euro/ha în loc de 71 de euro/ha cât s-a acordat în 2009. În Gorj vor fi acordate subvenţii fermierilor pentru o suprafaţă totală de 96. 75 ha de teren.

Magazinele pet-shop, amendate de DSVA

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj a amendat 4 unităţi de tip “pet-shop” din Târgu Jiu din cauza lipsei autorizaţiei sanitar-veterinare şi a carnetelor de sănătate a animalelor de companie. De asemenea, un producător particular din Novaci şi alte două persoane din Schela au fost sancţionate din cauza efectuării transporturilor de produse de origine animală cu mijloc de transport neautorizat sanitar-veterinar şi neigienizat. Valoarea totală a amenzilor aplicate s-au ridicat la suma de 15700 lei. (D.M.)           

                   

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: