Se joacă Cupa României, faza pe judeţe

Începe Cupa României, faza judeţeană! Starul competiţiei va fi dat miercuri, 21 septembrie. Vor juca echipe din Cîlnic, Bumbeşti Piţic, Peştişani, Alimpeşti, Drăguţeşti şi Baia de Fier.

Vineri, la sediul AJF Gorj, în fața reprezentanților echipelor, a avut loc tragerea la sorți a turului preliminar al Cupei României, în urne fiind incluse șase echipe. Trei dintre acestea sunt afiliate din acest sezon, și vor juca în acest tur preliminar pe teren propriu, celelalte trei fiind cele mai slab clasate în sezonul precedent în Liga a 5-a. În urma tragerii la sorți s-a stabilit următorul program: Dumbrava Câlnic – Progresul Bumbești Pițic, Știința Peștișani – Olteţul Alimpeşti şi Știința Drăguțești – Avântul Baia de Fier.

Meciurile vor avea loc miercuri, 21 septembrie, pe terenurile primelor echipe, cu începere de la ora 16:30. În caz de egalitate după 90 de minute se acordă două reprize de prelungiri de câte 15 minute fiecare, iar dacă egalitatea va persista se va trece la executarea loviturilor de departajare de la 11 metri.

Vizualizări: 271

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: