Se primesc cereri pentru alocaţiile complementare

Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Gorj a primit normele metodologice pentru acordarea alocaţiilor complementare şi monoparentale. Cererile şi formulare tip au fost transmise primăriilor din judeţ în vederea multiplicării, urmând ca în următoarele zile solicitanţii să-şi poată depune actele de identitate şi adeverinţele de venit. Numărul familiilor care vor beneficia de aceste alocaţii va fi mult mai mic ca anul trecut deoarece condiţiile de acordare au devenit mult mai aspre. “La sfârşitul anului trecut se aflau în plată aproximativ 19.000 de dosare. În acest an numărul celor care vor beneficia de aceste alocaţii va fi mult mai mic, venitul sub 370 lei/membru de familie nemaifiind singura condiţie pentru a intra în posesia banilor. Pe lângă faptul că se va lua în considerare numărul de absenţe al copiilor aflaţi în întreţinere au mai apărut şi alte condiţii care se referă la bunurile pe care familia respectivă le are în proprietate”, a declarat Viorica Roşianu, directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Prestaţii Sociale Gorj. Cei care au în proprietate mijloace de transport cu o vechime mai mică de 10 ani, clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, 1000 de m teren intravilan în zona urbană sau 2000 m teren intravilan în zona rurală nu mai beneficiază de alocaţii. “O altă noutate este aceea că odată la şase luni beneficiarii trebuie să depună o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte veniturile realizate”, a mai precizat Viorica Roşianu.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: