Se scumpesc medicamentele

Gorjenii care suferă de diferite afecţiuni trebuie să ştie că ieri s-au scumpit medicamentele şi din luna iulie urmează o nouă scumpire. Tot ieri farmaciile au primit valoarea contractului pe luna aprilie de care farmaciştii gorjeni nu sunt mulţumiţi.

Farmaciştii gorjeni sunt foarte îngrijoraţi de soarta sistemului farmaceutic având în vedere că noul proiect cadrul al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu a fost încă aprobat iar medicamentele s-au scumpit de ieri cu 6%, urmând ca preţul acestora să crească din nou în luna iulie. „Chiar dacă nu a fost aprobat contractul cadru al Casei, nouă ni se vor prelungi contractele printr-un act adiţional de prelungire pentru luna aprilie. Situaţia deocamdată este sub control însă nu ştim ce se va întâmpla, de ieri am intrat cu noua listă în care medicamentele sunt mai scumpe cu 6% şi asta datorită creşterii monedei euro, anul trecut preţul a fost calculat la un curs de 4% iar acum la un curs de 4,25%. Din iulie se preconizează o nouă scumpire ca urmare a modificării preţului de referinţă”, a declarat Alexandrina Dumitrescu, preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Gorj.

20.000 pentru fiecare farmacie

Tot ieri, farmaciile gorjene au primit valoarea contractului pe luna aprilie din partea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, valoare care nu i-a mulţumit pe farmacişti aceştia spunând că suma este mică în comparaţie cu nevoile sistemului. „Doar ce am primit şi valoarea contractului pe aprilie. Aceasta este de 20.000 de lei pentru fiecare farmacie. Nu e prea mult dar e un pic mai bine ca anul trecut”, a precizat Alexandrina Dumitrescu. Farmaciştii gorjeni au totuşi o bucurie în ceea ce priveşte noul proiect cadru al Casei de Asigurări de Sănătate şi anume aceea că s-a renunţat la ideea „farmaciilor de familie”. „Suntem bucuroşi măcar că s-a scos din proiect ideea aceea de farmacie de familie, a dispărut noţiunea aceasta şi e foarte bine pentru că nu era benefică pentru pacient, mai ales pentru cei care beneficiază de medicamente prin programele de sănătate”, a adăugat Alexandrina Dumitrescu.

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj asigură farmaciile gorjene că nu vor fi probleme chiar dacă contractul nu a fost semnat ieri. „Toate contractele au expirat de miercuri şi ieri trebuia să fie semnate altele. Farmaciile nu trebuie să-şi facă probleme, ele au primit listele şi pot elibera fără probleme. Nu ştim nimic despre acea prevedere a farmaciilor de familie, când vor apărea normele vom şti”, a declarat Cosma Dumitrescu, directorul economic al Casei de Asigurări de Sănătate Gorj.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: