Șef prin concurs la Poliția Motru

Poliția Municipală Motru va avea un șef prin concurs. Inspectoratul Județean de Poliție Gorj organizează examen luna viitoare pentru ocuparea funcției de comandă.

Din luna martie, anul trecut, Poliția Municipală Motru este condusă, prin împuternicire, de comisarul-șef Vasile Roibu. Acesta a condus anterior posturile de poliție din Tismana și Țicleni.
Cei interesați de post trebuie să fie ofițeri de poliție cu studii de masterat sau studii postuniversitare în științe juridice, științe economice, științe administrative, științe ale comunicării sau științe militare, informații și ordine publică sau în domeniul managementului.

Candidații trebuie să deţină măcar gradul de inspector principal de poliţie, să aibă vechime în muncă în MAI de cel puțin 7 ani și să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,Bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu.

Concursul va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio și/sau video și se va desfășura la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, în data de 24 februarie.

Vizualizări: 3,566

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: