Senator: CE Oltenia nu își permite o greșeală

Președintele PSD Gorj, senatorul Florin Cârciumaru, susține că în Directoratul Complexului Energetic Oltenia trebuie să intre un specialist în minerit, după vacantarea postului, prin revocarea lui Daniel Antonie. "Consider inoportună numirea în acest for important de conducere a unei persoane nepregătite în sectorul minier care, în acest timp, se confruntă cu severe probleme și o altă decizie greșită luată de către ministrul Energiei, Anton Anton, sau de membrii Consiliului de Supraveghere din CE Oltenia poate aduce compania într-o situație fără scăpare. Indiferent de culoarea politică a ministrului sau a altor factori decizionali din sistemul energetic, în conducerea Complexului Energetic Oltenia trebuie să primeze profesionalismul și pregătirea în domeniul respectiv", susține senatorul într-o postare pe facebook. 
Acesta a adăugat că "CE Oltenia a ajuns la un nivel în care nu-și permite să mai facă vreo greșeală sau să aibă în actul managerial și decizional persoane nepregătite sau controversate și care să experimenteze pe spatele miilor de angajați din minerit și energie, punându-le acestora în pericol locurile de muncă". (A.A.)

Vizualizări: 2,390

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: