Serele din Turceni, încălzite cu abur de la termocentrală

Primarul din Turceni are planuri mari pentru a dezvolta economia localităţii. Dumitru Gâlceavă are în plan construirea unor solarii în Turceni, unde să lucreze mai multe persoane. În felul acesta pune pe roate şi legumicultura în zonă, dar creează şi locuri de muncă.

Edilul vrea ca serele să fie încălzite iarna cu abur de la Complexul Energetic Turceni. „Am în proiect construirea unor solarii pe domeniul public, unde să lucreze persoane din Turceni aflate în căutarea unui loc de muncă. Vrem să cultivăm o gamă largă de legume şi m-am gândit să folosim solariile tot anul. Am decis să  le facem pe lângă ţevile încălzite ale complexului.Trebuie să iau legătura cu cei de la Complexul Energetic Oltenia”, a declarat Dumitru Gâlceavă.

Primarul Gâlceavă le-a trasat sarcină salariaţilor să identifice în zonă agenţi economici care ar fi interesaţi să cumpere produsele. „Le-am dat sarcină unor angajaţi din primărie să ia legătura cu agenţii economici din zonă să vadă cam de ce produse ar avea nevoie şi în felul acesta băgăm pe piaţa din Turceni şi nu numai produse proaspete şi mai ales produse aici la noi”, a spus Gâlceavă.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: