S-a găsit un nou job pentru scuipătorii de serviciu. Este vorba de un proiect de lege prin care activităţile sociale finanţate de la buget sunt trecute în subordinea cultelor religioase recunoscute oficial. Cultele vor putea dezvolta proiecte sociale finanţate de la Bugetul statului cu până la 80% din valoarea lor iar iniţiatorul proiectului va trebui să deţină diferenţa de 20% din valoarea proiectului. Proiectele pot fi legate de înfiinţarea de aziluri de bătrâni, de lăcaşuri pentru copiii abandonaţi, de ajutorare a bătrânilor rămaşi fără familie etc, etc. Mie mi se pare că este o lege generoasă pentru că aceste proiecte fiind desfăşurate sub patronajul cultelor vor avea o mai bună transparenţă şi o mai bună administrare. Am în vedere faptul că deja astfel de aşezăminte sociale funcţionează în România sub patronajul unor feţe bisericeşti sau ale câtorva mânăstiri finanţarea fiind asigurată prin sponsorizări. ONG-urile, cele care erau abonatele fondurilor naţionale şi europene şi care desfăşurau tot felul de proiecte ce se limitau mai mult la consultanţă, sunt principalele contestatare a acestui proiect de lege acuzând Guvernul că vrea să dezvolte o altfel de pomană electorală luându-şi pe post de complice cultele religioase. Nimic mai fals pentru că dacă cineva ar avea curiozitatea să facă o statistică a tuturor ONG-urilor din ţară şi să cumuleze banii care s-au derulat prin ele va observa că ele de fapt sunt nişte robinete prin care se scurg aproape fără nici un fel de control sume uriaşe de bani naţionali sau europenei. Mai mult, ONG-urile de toate felurile şi sub toate umbrelele au fost declarate de-a lungul timpului de interes naţional ca să poată primi de la Buget alocaţii substanţiale pentru activităţi iluzorii care s-au spulberat fără urmă odată cu finalizarea aşa-ziselor proiecte. Realitatea românească în domeniul social este foarte dureroasă în sensul că statul român nu-şi permite luxul de a avea în grijă persoanele aflate în custodia sa după vârsta de 18 ani când cei care erau internaţi în centre sociale erau şi sunt practic trimişi în stradă chiar dacă nu fac dovada că au o slujbă din care se pot întreţine. De asemenea, căminele de bătrâni aflate strict în gestiunea statului chiar dacă de-a lungul timpului au fost botezate şi rebotezate în toate felurile condiţiile nu s-au schimbat foarte mult şi rămân la stadiul la care toată lumea percepe aziluri de bătrâni. Aşezămintele sociale sub patronajul cultelor religioase nu sunt noi în România, de-a lungul vremii ele funcţionând pe lângă mânăstiri, unde pentru personalele care-şi găseau un adăpost acolo funcţionau şi scoli. Aşa că bazându-mă pe milostenia, curăţenia şi disponibilitatea la sacrificiu a feţelor bisericeşti, altele decât cele care ne taxează ca la piaţă pentru orice serviciu religios, cred că banii de la Buget vor fi în mai mare siguranţă acolo decât la ONG-urile laice.