Set extins de analize pentru donatorii de sânge

Centrul de Donare Sanguină din municipiul Târgu Jiu a fost dotat cu aparatură de ultimă generație. Este vorba despre un laborator de biochimie. Începând de marți, donatorii care ajung în centru vor beneficia de un set extins de analize.

Donatorii care au mai călcat pragul Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu, în acest an, vor benefica de un set extins de analize. Acest lucru va fi posibil începând cu data de 1 septembrie. Șefa centrului, Călina Căluțoiu, spune că laboratorul a fost inaugurat luni, iar aparatura este de ultimă generație.

”La nivelul Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu s-a inaugurat un Laborator de Biochimie de ultimă generație. Astfel, începând cu data de 1 septembrie, donatorii cu donări regulate beneficiază de un set de analize extinse de Biochimie. Ne-am îmbogățit laboratorul cu ajutorul Consiliului Județean Gorj. De asemenea, am primit și un aparat pentru determinarea hemoleucogramei complete, dar și un incubator pentru masă trombocitară. Acest aparat nu există la nivelul spitalelor din Gorj. Toți donatorii vor beneficia la cea de-a doua donare pe parcursul acestui an de aceste analize”, a spus Călina Căluțoiu, șefa Centru de Transfuzii Sanguine Târgu Jiu.

Șefa centrului de transfuzie speră ca donatorii să fie din ce în ce mai mulți, mai ales că setul de analize va fi unul complex. Criza de donatori nu a trecut. De exemplu, luni dimineața, în centru nu au ajuns decât 13 donatori.

”Au fost puțini, doar 13 donatori. Nici nu știm la cine să mai facem apel. Este un deficit major și pentru produsele de sânge, dar și pe plasma covalescentă. Din păcate, cazurile se înmulțesc și solicitările încep să crească la nivel național”, a mai spus Căluțoiu.

Vizualizări: 1,036

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: