Sfaturile poliţiştilor pentru a avea sărbători liniştite

Pentru a nu deveni victime ale răufăcătorilor şi a nu fi implicaţi în evenimente nedorite, în perioada sărbătorilor de iarnă, este bine să respectaţi următoarele recomandări pe care vi le fac poliţiştii.

În locurile publice:

• Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.!

• Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice!

• Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!

• Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate, pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela!

• Nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112- apel gratuit!

• Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!

În traficul rutier:

Le recomandăm, de asemenea, conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să se informeze despre situaţia traseului pe care urmează să îl parcurgă, accesând pagina de internet a Poliţiei Române, la adresa: www.politiaromana.ro, secţiunea INFOTRAFIC sau, pentru detalii, să apeleze numărul de telefon 021/9360 (Comandamentul Central de Iarnă).

• Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic!

• În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni ! Aceştia sunt mai puţin prudenţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi nu se asigură corespunzător la traversare;

• Echipaţi-vă maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant!

• Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelului, lichidului de parbriz şi instalaţia de încălzire!

• Verificaţi dacă dispozitivele de iluminare şi semnalizare, ştergătoarele de parbriz şi instalaţiile de climatizare funcţionează corespunzător!

• Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă! Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă;

• Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor ! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp;

• Nu efectuaţi depăşiri riscante, pentru că puteţi derapa foarte uşor!

• Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi!

La cumpărături:

• Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor;

• Locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei;

• Feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;

• Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni;

• Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

• Dacă observaţi lipsa copilului, anunţaţi imediat agentul de pază al magazinului respectiv şi chiar personalul magazinului. Apoi, imediat, anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau sunaţi la numărul de urgenţă 112 !

În mijloacele de transport în comun:

• Daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun!

• Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră!

• Supravegheaţi atent buzunarele şi geanta în care aveţi bani şi documente, pentru a preveni furtul acestora!

În tren:

• Nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp!

• Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute!

• Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!

• La urcarea şi coborârea din tren, supravegheaţi atent bagajele şi buzunarele!

• La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră!

• Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!

• Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte!

• Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători!

Atenţie la colindători !

În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi, deghizaţi în colindători, pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate.

• Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le introduceţi în casă!

• Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă!

• Nu lăsaţi cheile apartamentului sub preş sau în cutia de scrisori!

• La plecarea de acasă, nu lăsaţi în uşă bilete care să dezvăluie acest lucru!

• Împreună cu vecinii, stabiliţi un sistem de supraveghere atunci când lipsiţi de acasă, în mod special în nopţile de Crăciun şi Revelion!

• Asiguraţi-vă uşa locuinţei cu încuietori performante!

Sărbători fericite!

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: