Și-a pierdut viața după ce a fost strivit de un tractor

Sfârșit tragic pentru un bărbat în vârstă de 63 de ani din satul Bâlta, comuna Runcu. Acesta și-a pierdut viața luni, 28 august, după ce un tractor a căzut peste el. Nefericitul eveniment a avut loc chiar în gospodăria sa. Bărbatul a fost prins între tractor și o grindă dintr-o anexă gospodărească. Primarul din localitate, Adi Cîmpeanu, a cerut sprijin autorităților pentru a-l scoate pe bărbat de sub tractor. Două echipaje de pompieri de la Târgu Jiu s-au deplasat la fața locului, dar și o ambulanță. Au reușit să îl scoată pe bărbat însă acesta nu mai prezenta semne vitale, astfel că medicii au început procedurile de resuscitare. Fără succes însă, nu l-au mai putut readuce la viață.

Vizualizări: 2,874

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: