Și-a postat pe internet fluturașul de salariu ”ca să închidă gura cârcotașilor“

Un primar din Gorj și-a postat fluturașul de salariu pe o rețea de socializare. Este vorba de primarul comunei Dănești, Mădălin Paliță, care a recurs la acest gest pentru a le demonstra celor care îl acuzau că primește salariu de ministru că nu este așa.

Primarul din comuna Dănești și-a primit prima leafă de la primărie, care este de aproximativ 5.500 de lei. A decis să arate fluturașul de salariu tuturor cetățenilor din Dănești, pentru că au apărut discuții cum că salariul de la primărie ar concura un salariu de ministru.

Cu această ocazie, Mădălin Paliță a ținut să precizeze și faptul că înainte de a ajunge la primărie câștiga mai bine în funcția de inspector antifraudă. ”Astăzi am încasat primul salariu de primar și, ca să existe transparență totală în acest sens, am decis să vă arăt și fluturașul de salariu. Vă pot spune faptul că salariul este mai mic decât cel câștigat până în prezent, iar toate celelalte salarii plătite de Primăria Dănești angajaților sunt de la salariul primarului în jos. Asta ca să închid gura cârcotașilor care credeau că am salariu de ministru”, informează Mădălin Paliță, primarul din Dănești.

Primarul a fost implicat de curând într-un incident electoral, atunci când a fost luat la întrebări de ce face campanie electorală în timpul programului.

Galerie foto


Vizualizări: 5,503

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: