Licitația pentru deszăpezirea drumurilor naționale din Gorj, contestată. Soluții!

Drumarii din Gorj așteaptă să fie semnat contractul pentru deszăpezirea drumurilor naționale. Întregul demers a fost blocat de o contestație și abia după ce aceasta va fi soluționată va putea fi semnat contractul cu firma care se va ocupa de curățirea drumurilor naționale din Gorj în această iarnă. Deja, în zonele vulnerabile au fost aduse utilaje din alte județe pentru ca iarna să nu pună probleme.

Contractul pentru deszăpezirea drumurilor naționale ar fi trebuit să fie semnat încă din luna octombrie, dar licitația a fost blocată de o contestație. Abia după ce aceasta va fi soluționată, lucrurile vor intra în linie dreaptă și societatea ce va fi desemnată câștigătoare va putea să aducă utilajele în județul Gorj.

Până atunci, să nu fie probleme pe drumuri, mai ales că a început să ningă, în zonele vulnerabile în sezonul rece au fost duse utilaje din dotarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova. În plus, au fost refăcute stocurile de material antiderapant în toate bazele.

În ultimele zile, a nins în stațiunea Rânca, iar utilajele au acționat continuu pentru a nu fi probleme. Drumul este negru așa că se poate urca fără probleme spre munte chiar dacă, în decor, în unele zone, stratul de zăpadă a ajuns și la aproape 20 de centimetri. Șoferii nu trebuie să uite însă că este obligatoriu ca mașina să fie echipată pentru iarnă odată ce pornesc spre munte, mai ales că se anunță ninsori în zonă și în zilele următoare.

Vizualizări: 903

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: