Și-a vândut mașina, dar tot primește amenzi auto

Un bărbat din comuna gorjeană Bîlteni se judecă, în instanță, cu reprezentanții companiei de drumuri, după ce a primit acasă, în plic, o amendă pentru lipsa rovinietei. Gorjeanul spune că a fost sancționat la mai bine de un an de când și-a vândut mașina și a scos-o din evidențele fiscale. Din nefericire, situația nu este una singulară, mai mulți proprietari care și-au înstrăinat mașinile având de suferit din acest motiv.

Gorjeanul a atacat, la Judecătoria Târgu Jiu, procesul-verbal de contravenție, primit astă vară, solicitând anularea lui și exonerarea de la plata amenzii de 250 de lei.

În motivarea plângerii contravenționale, bărbatul a susținut că actul sancționator este „nelegal și netemeinic”, întrucât mașina a fost vândută încă din data de 29 mai 2018 și scoasă din evidențele fiscale, în acest sens depunând la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare.

În schimb, CNAIR a solicitat respingerea plângerii contravenționale, arătând că, la data de 13.04.2019, pe DN 66, pe raza localității Drăguțești, județul Gorj, vehiculul în cauză a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă. Mai mult, contravenientul a fost identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, iar oficialii companiei de drumuri spun că nu au posibilitatea legală de a interoga o altă bază de date.

Instanța a reținut însă că procesul-verbal nu a fost corect întocmit întrucât petentul nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului, înregistrând contractul de vânzare-cumpărare la Primăria comunei Bîlteni. „În conformitate cu prevederile art. 1674 Cod civil, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă. Astfel, proprietatea asupra autoturismului din cauză s-a strămutat de drept cumpărătorului, din momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv 26.10.2018”, motivează Judecătoria Târgu Jiu.

În consecință, sancțiunea a fost greșit aplicată. „Admite plângerea contravențională formulată de petentul M.I., domiciliat în comuna Bîlteni, jud. Gorj, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA. Dispune anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției (...) încheiat la data de 25.06.2019 de către intimată”, a decis, zilele trecute, Judecătoria Târgu Jiu, sentința nefiind definitivă.

Sunt însă multe situații în care noul cumpărător nu își înmatriculează vehiculul pe numele său. Din acest motiv, fostul proprietar se trezește cu tot soiul de amenzi, fie pentru neplata rovinietei sau a parcării.

Iar în tot acest timp, instituțiile statului așteaptă să fie date în judecată pentru a recunoaște că au trimis amenda altei persoane decât celei vinovate.

Vizualizări: 4,265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: