Situație critică la Stațiunea Pomicolă. Se muncește cu zilieri, iar producția de fructe este compromisă

Odinioară înfloritoare, acum în pragul falimentului! Este situația în care se regăsește Stațiunea Pomicolă din Târgu Jiu. Aceasta înregistrează datorii istorice și abia își permite să plătească salariile angajaților ori facturile la utilități. Pentru a mai reduce din cheltuieli, unitatea a ajuns să lucreze cu zilieri. Doar 12 angajați mai muncesc la Stațiunea Pomicolă.

Ion Călinoiu, directorul Stațiunii Pomicole, așteaptă ca datoriile istorice ale unității pe care o conduce să fie șterse. Până atunci, abia își permite să achite o parte din dările către stat ori utilități. La capitolul salarii, angajații au restanțe pentru că abia își primesc jumătate din salariu pe lună. „Sunt restanțe și la salarii. Ne confruntăm cu mari greutăți. Unitatea nu mai este atractivă atâta timp cât nu achiți salariile către oameni sau dările către stat. Din acest motiv, nu există atracție pentru personalul cu studii superioare și nici măcar pentru muncitorii necalificați, așa cum era în urmă cu câțiva ani când unitatea era etalon în Gorj. La ora actuală mai avem doar 12 angajați cu carte de muncă. Având în vedere conjunctura în care este unitatea, recurgem la munca zilieră pentru a efectua anumite lucrări de sezon”, a declarat Ion Călinoiu.

O altă palmă pentru Stațiunea Pomicolă a fost dată în mijlocul primăverii când, din cauza vremii capricioase, producția de fructe a fost distrusă. „Referitor la producția de fructe, în acest an, este compromisă aproape în totalitate din cauza temperaturile foarte scăzute din aprilie, când pomii erau în floare. Producția de nuci, gutui, pruni este compromisă în totalitate”, a mai explicat directorul Stațiunii Pomicole.

Stațiunea Pomicolă mai deține 160 de hectare. Din această suprafață, 44 de hectare sunt cultivate cu pruni, meri, gutui sau nuci. Sunt plantații care sunt deja în pragul amortizării și, din lipsa fondurilor, nu s-au făcut reînnoiri pentru o producție mai ridicată.

Galerie foto



Vizualizări: 3,546

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: