SNLO mulţumeşte complexurilor energetice pentru sprijin

„Societatea Naţională a Lignitului Oltenia mulţumeşte conducerilor complexurilor energetice Turceni şi Rovinari, pentru sprijinul acordat în vederea depăşirii impasului financiar în care se află societatea“, se arată într-un comunicat de presă al SNLO. Astfel, în urma discuţiilor purtate de directorul general al SNLO, Daniel Burlan, cu conducerile CE Turceni şi CE Rovinari, părţile au convenit facturarea şi achitarea imediată a cărbunelui livrat. În acest fel, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia va reuşi achitarea datoriilor restante către bugetul consolidat al statului, care depăşesc la această dată 30 de milioane de RON. „În cele câteva zile de când SNLO are o nouă echipă de conducere am reuşit să facem o evaluare a societăţii. Am constatat pe de o parte o lipsă acută de lichidităţi, iar pe de altă parte foarte multe datorii. Doar către bugetul de stat avem datorii de 30 de milioane de lei noi, la care se adaugă în fiecare zi 30.000 de RON penalităţi. Avem datorii către furnizori de peste 100 de milioane de RON, din care 12 milioane de RON pentru facturi mai vechi de 90 de zile. Prima măsură pe care a trebuit să o luăm este deblocarea financiară a societăţii şi mulţumim conducerilor complexurilor energetice Turceni şi Rovinari pentru sprijin“, a declarat ing. Dan Burlan, directorul general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia.

CE Turceni şi CE Rovinari sunt în acest moment cu plăţile la zi pentru lignitul primit de la SNLO. Pentru a sprijini furnizorul de cărbune, complexurile energetice au acceptat să achite pe loc viitoarele livrări, nu la 15 zile cum se obişnuia.

Vizualizări: 75

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: