Soacra lui Surupăceanu, viceprimar

Bumbeşti Piţic este încă o primărie unde un social-democrat face echipă cu un liberal. După o campanie electorală cu acuzaţii grave la adresa actualului primar, soacra lui Surupăceanu se mulţumeşte cu funcţia de viceprimar. „Chiar dacă eu mi-am dorit funcţia de primar, iată că am ajuns viceprimar. Sunt mulţumită şi de această funcţie. Este foarte bine şi sper că peste patru ani să devin primar. Am fost susţinută pentru modul în care am făcut campanie. Colegilor le-a plăcut programul de campanie şi de aceea m-au susţinut viceprimar”, a declarat liberala Irina Cojocaru.
Primarul Michy Nioaţă susţine că dorea să facă echipă cu un alt social-democrat, Florin Salomia. Nioaţă crede că a trădat un pesedist. „Se făcuse majoritatea, dar a trădat cineva de la noi, din PSD. Vom analiza în zilele următoare şi îl vom depista pe cel care a trădat. A fost o răsturnare de situaţie. S-a reluat de două ori votul. În primul tur câştigasem noi, dar apoi a câştigat dânsa. Comisia a dispus reluarea votului pentru un motiv neelocvent. A apărut un punct într-o căsuţă şi ziceau că se poate interpreta”, a declarat primarul Nioaţă. Acesta spune că va încerca să colaboreze cu contracandidata sa la funcţia de primar. „Problema nu este din partea mea. Eu am fost şef şi am lucrat cu toată lumea. Important este ca dânsa să-şi vadă de treaba dumneaei ca să putem colabora pentru binele comunei”, a precizat Nioaţă.

Vizualizări: 355

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: