Socrul lui Ponta: Antonescu nu ar trebui să facă pe fata mare

Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, a lansat un nou atac la adresa lui Crin Antonescu, după ce acesta a spus că nu a fost informat cu privire la daunele de miliarde de dolari pe care le-ar cere cei de la Gold Corporation dacă nu primesc drept de exploatare la Roşia Montană. Ponta făcuse referi la aceste daune într-o conferinţă de presă la care era prezent şi Antonescu, la începutul lunii septembrie. „Premierul a spus lucrul acesta în conferinţă de presă, iar în stânga sau în dreapta sa se afla domnul Crin Antonescu, care nu avea cum să nu ştie. Dacă a luat-o sub formă de glumă sau nu a fost atent, aceasta este problema dânsului. Dacă premierul a spus-o public, înainte de conferinţă ori după conferinţă a existat o discuţie pe tema aceasta. Poate nici nu trebuia să facă premierul vreo informare specială pentru că se cunoşteau ameninţările pe care firma respectivă le tot aducea în spaţiul public. Din punctul ăsta de vedere nu putem să facem pe fetele mari. Se ştia, ştia toată lumea”, a spus pentru gândulIlie Sârbu.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: