Șofer reținut pentru că a condus agresiv în Motru
Un tânăr de 25 de ani din comuna Şişeşti, judeţul Mehedinţi, a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore pentru că a condus agresiv și a avariat două autoturisme. Mehedințeanul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta a fost prezentat joi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunerea de arestare preventivă.
Din probatoriul administrat în această cauză, anterior producerii evenimentului rutier şoferul a avut un comportament agresiv în trafic, efectuând manevre de bruscare a autoturismului, gesturi care au provocat indignarea cetăţenilor şi tulburarea liniştii publice. De precizat este faptul că pe trotuarul din faţa autoturismelor avariate circula în acel moment un număr însemnat de pietoni.