Şoferi fugari din faţa poliţiştilor

Un tânăr din municipiu s-a ales cu dosar penal după ce, ieri dimineaţă, a luat-o la fugă atunci când poliţiştii l-au tras pe dreapta şi i-au cerut permisul de conducere. Un alt şofer din Târgu Jiu a fost căutat şi el toată noaptea de luni spre marţi, după ce şi-a abandonat maşina într-un sat, după ce lovise un bărbat şi fugise de la locul accidentului din simplul motiv că nu avea permis.

            Şoferul care i-a pus pe oamenii legii pe fugă este în vârstă de 27 de an şi nici el nu avea permis. După semnalul agenţilor rutieri, a tras maşina pe dreapta, dar doar pentru a fugi de oamenii legi. Un poliţist şi un poliţist comunitar au alergat după individul respectiv, reuşind să îl prindă în scurt timp. Bărbatul a fost adus la Poliţie pentru a i se lua declaraţie, el fiind anchetat pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a avea permis, faptă pentru care riscă până la 5 ani de închisoare.

            Un alt şofer, de 43 de ani din Târgu Jiu, şi-a abandonat maşina după ce a produs un accident uşor la Bălăneşti, el părăsind locul accidentului fără să aibă acceptul poliţiştilor. Accidentul a avut loc luni seara, un localnic de 51 de ani fiind uşor acroşat de către maşina şoferului fugar. Acesta a sunat la 112 şi a anunţat faptul că bărbatul care l-a lovit şi-a văzut mai departe de drum, victima spunându-le poliţiştilor suficient de multe amănunte pentru ca maşina implicată în accident să fie identificată repede.

            La nivelul IPJ Gorj a fost instituită operaţiunea "Năvodul, Inspectoratele de Poliţie din judeţele învecinate primind şi ele datele despre maşina implicată în accident. Maşina a fost găsită în cele din urmă abandonată pe raza satului Tetila, în apropiere de Bumbeşti-Jiu, ulterior fiind identificat şi şoferul. Acesta era în perioada în care avea permisul suspendat pentru alte abateri şi nu avea voie să conducă, el alegându-se acum cu trei capete de acuzare împotriva sa, şansa ca să mai conducă în următorii ani fiind destul de mică.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: