Șoferi și călători nemulțumiți de închiderea Defileului

Drumarii chiar au pus ieri barieră la intrările în Defileului Jiului și nu au mai permis nimănui să treacă, deși erau destui cei care aveau treburi prin zonă și ar fi dorit să meargă mai departe, fie și numai până la Lainici, dacă nu și până la Petroșani. Circulația a fost oprită în zorii zilei și doar șeful Drumurilor Naționale din Gorj, Ion Tudor, a reușit să mai potolească spiritele, reușind să le explice șoferilor că măsura închiderii era strict necesară.

Tudor le-a spus oamenilor strânși pe lângă mașini că prin Defileu chiar se lucrează, că este șantier, multe semafoare și multe șanțuri la podețele aflate în amenajare, plus lucrările de amenajare a versanților, nefiind recomandat nimănui să se aventureze pe acolo.

Cei mai mulți dintre șoferi au părut să înțeleagă situația, însă o parte și-au exprimat și nemulțumirile, mai ales că, în unele cazuri, erau persoane suferinde de boli grave, care aveau ca ultimă dorință un drum până la mănăstirea Lainici și o întâlnire cu starețul de aici. Una dintre șoferițe chiar i-a spus lui Tudor că suferă de cancer, că mai are în mașină un copil cu o boală la fel de gravă și două bătrâne care nici ele nu mai aveau mult de trăit, cu toții dorindu-și să mai apuce să ajungă pentru ultima dată pe la Lainici. Evident că nu au putut să își continue drumul, așa cum nici niște pensionare din Govora nu au putut să meargă la mănăstirile pe care doreau să le vadă în cursul zilei. „Eu auzisem că nu se circulă și i-am spus șoferului că nu mai trecem, dar credeți că a fost chip să-l conving că am dreptate? El era șeful și așa că am ajuns aici. Vroiam să mergem și noi la Lainici și la Prislop, dar acum o să stăm aici cât ne-or ține în drum”, a povestit una dintre bătrânele, care a mărturisit că în zonă ar fi trebuit să fie amenajate și niște toalete, tufele nefiind de folos acum pentru că vegetația încă nu a crescut în Defileu.

Oamenii or să aibă însă timp până la iarnă să descopere toți boscheții de la intrarea în Defileu pentru că traficul va fi oprit permanent până la venirea viitorului sezon rece. Ziua circulația va fi oprită încă din zori, iar seara se va redeschide doar la lăsarea întunericului, o pauză de două ore și ceva fiind acordată la prânz, după ora 12.00. Cine nu așteaptă pauza respectivă poate folosi rutele alternative, pe Valea Oltului sau prin Drobeta Turnu Severin și Caransebeș, însă variantele respective sunt mai lungi cu sute de kilometri și nimeni nu face un astfel de ocol, mai ales că, de luna viitoare combustibilul pentru mașini devine și mai scump. Iar pentru cine își propune să vină și să aștepte la intrarea în Defileu pentru a trece mai departe e bine de știut că și drumul dintre Târgu Jiu și Bumbești Jiu este unul și mai de coșmar decât a fost până acum. Semafoare instalate pe kilometri întregi și muncitori la fel de puțini ca în anii trecuți fac posibilă parcurgerea unei distanțe de un sfert de oră în aproape 50 de minute, rutele alternative pe Turcinești –Schela sau pe Curtișoara – Tetila fiind chiar recomandate pentru cei ce au treabă în zonă.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: