Şoferul care a răsturnat cisterna a fost amendat
Şoferul care a condus cisterna de GPL, pe care a răsturnat-o la Tismana a fost pedepsit cu o amendă de 480 de lei. Accidentul a blocat circulaţia o jumătate de zi, iar în zonă persista teama unei explozii.
La data de 05.10.2010, orele 10:30, Poliţia Oraşului Tismana a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe DN 67/D, s-a răsturnat o autocisternă.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul IPJ Gorj, precum şi lucrători din cadrul ISU Gorj şi IJJ Gorj.
Din primele cercetări efectuate s-a constatat că Petrică B., de 28 ani, din judeţul Hunedoara, în timp ce conducea o autospecializată, din direcţia Tg. Jiu în direcţia Baia de Armă, la km 25+300, punctul Dumbrava, într-o curbă la stânga semnalizată corespunzător, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum (carosabil umed) şi s-a răsturnat pe partea dreaptă în şanţul de pe marginea părţii carosabile.
Cu autocisterna era transportată cantitatea de 10 tone gaz petrolier lichefiat, însă, urmare a accidentului nu au existat pierderi sau scurgeri din cisternă şi nici victime omeneşti, rezultând doar avarierea uşoară a cabinei autovehiculului.
De la sesizarea accidentului şi până la orele 16:20, din motive de siguranţă, traficul rutier a fost deviat pe DJ 672, tronsonul Tismana – Topeşti – Vîlcele – Boroşteni – Peştişani şi retur.
Având în vedere că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa conducătorului auto care nu a redus viteza de deplasare, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor art. 101, alin. 1, pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în cuantum de 480 lei.
Biroul de presă IPJ Gorj