Solidaritatea, la coş

Propunerea UNPR, de sprijinire a pensionarilor prin introducerea unui „coş de solidaritate”, a stârnit în lumea politică orice altceva, numai solidaritate nu. Fapt deloc de mirare în lumea politică de la noi. Personal, nu sunt adeptul ideii că problemele sociale se rezolvă cu pomeni. Poate doar pe termen scurt. Dar, în cazul pensionarilor, aceştia sunt interesaţi de soluţii pe termen scurt, pentru că mulţi dintre ei nu au timp să aştepte. „Coşul de solidaritate” este o măsură bună doar dacă este dublată de strategii care să ducă pe termen lung la îmbunătăţirea vieţii pensionarilor. Şi ca să fie clar, nu soluţii de tipul Tăriceanu, care a crescut pensiile cu 50% pe motiv că erau mici, dar cu preţul accentuării crizei care acum ne afectează pe toţi.

Isteria opoziţiei împotriva coşului de solidaritate este tot atât de electorală ca şi măsura în sine, avizată zilele trecute de guvern. Atât pesediştii, cât şi peneliştii, ştiu din propria experienţă că pomana electorală aduce voturi, mult mai multe decât îşi imaginează cei care de bine de rău au ce pune pe masă în fiecare zi. Am văzut pensionari pentru care, faptul că sunt invitaţi o dată pe an la Balul vârstnicilor, unde au parte de petrecere cu mâncare şi muzică bună, înseamnă o mare bucurie. O diplomă primită de la primar pe care sunt scrise felicitări cu prilejul a 50 de ani de căsnicie este pusă, fără exagerare, în ramă şi arătată la nepoţi cu mândrie. Am văzut pensionari pentru care o excursie organizată la mănăstire, pentru ca nu plătesc nimic, este o binefacere. Cluburile de pensionari sunt printre cele mai bune organizaţii cu activişti folosite de primari, indiferent de culoarea lor politică.

Ei bine, şi puterea, şi opoziţia, au mirosit potenţialul electoral al coşului de solidaritate şi de aici scandalul. Nu interesează pe nimeni de stomacul gol al unui pensionar, decât în măsura în care din povestea asta câştigă sau pierde un vot. Şi din păcate voturile pot fi influenţate cu o pungă de mălai şi una de făină, mai abitir decât cu autostrăzi, canalizare şi alte chestiuni care ţin de infrastructură. Iar pe praful ăsta, prevăd că economatele de tip Boc vor fi pline, spre deosebire de cele de pe vremea lui Năstase. Şi nu mă înjuraţi, că nu era o laudă. E păcat că s-a ajuns aici, indiferent dacă dăm vina pe criza mondială sau pe incompetenţa guvernărilor. Dar trebuie să fim atenţi la ce spunem, pentru că sunt pensionari pentru care acele puţine alimente în plus chiar contează şi am putea da, din respect şi grijă pentru ei, dovadă de solidaritate. Adică puterea să nu se laude cu programul, iar opoziţia să nu îl critice. Să fie o solidaritate discretă, din care să aibă de câştigat doar pensionarii.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: