Şomerii de peste 45 de ani au şanse minime de angajare

Gorjenii cu vârsta peste 45 de ani nu au aproape nicio şansă când vine vorba de găsirea unui loc de muncă. Agenţia de Şomaj nu mai dispune de fonduri pentru a stimula financiar angajatorii pentru a încadra în muncă persoane din această categorie. De la începutul anului şi până  în prezent, doar 300 de persoane cu vârstă de peste 45 de ani au beneficiat de locuri de muncă prin intermediul convenţiilor încheiate de AJOFM cu angajatorii.

În contextul actual, găsirea unui loc de muncă este din ce în ce mai dificilă, mai ales pentru persoanele care după o anumită vârstă nu mai sunt solicitate de către angajatori. Până nu demult această categorie era sprijinită de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj care încerca să-i integreze pe şomeri în câmpul muncii, oferind facilităţi angajatorilor, însă în prezent nu există fonduri în acest scop. Anul acesta Agenţia a sprijinit câteva sute de gorjeni, cu vârste de peste 45 de ani. „Aveam prevăzut să angajăm cu subvenţie în acest an 290 de şomeri cu vârsta peste 45 de ani, planul a fost depăşit pentru că am angajat  311 de persoane. Doritori ar mai fi, dar nu avem buget pentru noi convenţii” a precizat Romeo Chiriac, Şef Birou AJOFM Gorj.

Într-o situaţie dificilă se află şi Ion Tarhat, de 47 de ani, din Runcu, care  după mai bine de 30 de ani de muncă a ajuns şomer. Deşi a încercat să găsească un loc de muncă în nenumărate rânduri, nimeni nu a dorit să îl angajeze. ”Am lucrat 28 de ani la Bârseşti şi alţi doi la o fabrică de pâine. M-au trimis în şomaj, au păstrat tinerii. Am încercat să găsesc un loc de muncă, dar nu am reuşit să şi obţin unul”, a spus Ion Tarhat.

Angajatorii care au încadrat în muncă pe durată nedeterminată şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale au fost scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de la plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii, şi au primit lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată, o sumă egală cu un salariu de bază minim brut.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: