Sos de mere

Ingrediente:2 Kg mere de diverse soiuri, scorțișoară.

Mod de preparare: merele se spală și se taie, îndepărtând doar cotorul, nu și coaja.

Punem merele la fiert într-o oală încăpătoare, cu puțină apă sau suc de mere făcut de noi acasă. Oala se acoperă cu capac. Fierbem merele la foc mediu până devin moi. Se scurge sucul format prin fierbere (care se poate bea sau folosi pentru următorul tur de sos). Merele se dau printr-o presă pentru a îndepărta cojile sau printr-o mașină de făcut suc de roșii. Puneți scorțișoară după gust. Conținutul se păstrează cald până se toarnă în borcanele sterilizate.

Dacă vreți să păstrați sosul, sterilizați borcanele şi capacele, turnați conținutul cald (lăsând loc liber cam 2 cm de la capac ) și fierbeți în baie de apă cam 15-20 minute. Nivelul apei trebuie să depășească înălțimea borcanelor.

Sosul de mere se poate consuma ca atare sau folosi pentru a îndulci deserturi, tarte sau brioșe coapte. Pe lângă îndulcire, sosul de mere are și proprietatea de a lega ingredientele uscate în loc de unt, lapte sau iaurt.

Putem aplica același proces pentru a face alte sosuri tomnatice: sos de pere, sos de gutui sau un amestec din aceste 3 fructe.

 

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: