Şova, scăpat de puşcărie de colegii din PSD

Senatorul Dan Şova nu va ajunge prea curând la puşcărie pentru contractele fostei sale case de avocatură cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari. Senatul a respins ieri cererea DNA de avizare a măsurii de arestare preventivă, într-un dosar pe care mulţi l-au legat de numele premierului Victor Ponta. Care cu doar câteva ore înainte de vot a scris pe facebook că justiţia poate fi aplicată şi fără arestarea preventivă. În cazul altor politicieni, cum ar fi Greblă, Udrea sau Vîlcov, imunitatea a fost pierdută prin votul parlamentarilor.

Premierul Victor Ponta, cel care umbla cu corupţia în gură atunci când era în opoziţie, aşa cum spune mentorul său Adrian Năstase, le-a dat de înţeles ieri dimineaţă senatorilor PSD că nu e neapărat necesar să voteze pentru ridicarea imunităţii unui coleg de-al lor, lucru care s-a şi întâmplat. „Poziţia mea şi a PSD este aceea de a nu bloca acţiunile Justiţiei! Şi, indiferent de votul de azi al Parlamentului, TOȚI cei trei parlamentari în cauză POT fi trimişi de procurori în faţa judecătorilor (în libertate sau în stare de arest) pentru a se stabili dacă sunt vinovaţi sau nu!”, a transmis Ponta, întâmplător sau nu puţin mai târziu Şova rămânând cu imunitate, iar Darius Vâlcov nu, fostul ministru de la finanţe cerând chiar el să îi fie ridicată imunitatea.

„Combinaţia” liberală

Şova a fost şi el „bărbat” şi le-a spus colegilor din Senat că în afacerile de la Turceni şi Rovinari a fost implicată până şi actuala copreşedintă a PNL, Alina Gorghiu, lucru negat categoric de aceasta puţin mai târziu. Șova a spus că în timp ce casa sa de avocatură reprezenta Turceniul într-un proces cu Electrica de vreo 10 milioane de euro, Electrica era reprezentată de casa de avocatură a actualei şefe a liberalilor, ceea ce de altfel rezultă şi din documentele semnate de cele două companii de stat (facsimil). „O să vă spun cu toată responsabilitatea. A fost vorba de trei contracte, în 2 dintre ele Rovinariul și Turceniul erau acţionate în judecată de Societatea de Închidere a Minelor. Riscul era atunci de a se închide Rovinariul și Turceniul și pierderea a multor mii de locuri de muncă. Nu am participat la această acțiune, dar colegii din societatea la care eram și eu asociat au repurtat un succes care se vede și azi. Șeful AVAS la momentul respectiv era domnul Teodor Atanasiu. Cred că domnul senator Atanasiu vă poate confirma că nimic din ce a fost acolo nu a avut vreo umbră de ilegalitate. Electrica era prezentată de firma de avocatură a doamnei Alina Gorghiu (...) Îmi este foarte greu să cred că nu ştie foarte bine că în respectiva tranzacţie între Turceni și Electrica nu a fost nimic ilegal. Mă bucur că se află în rândul senatorilor PNL domnul Teodor Atanasiu, pentru că cunoaște foarte bine situația. De asemenea, mă bucur că doamna Gorghiu a fost reprezentantul Electrica, pentru că nu-mi pot închipui că nu ştie că acolo nu a fost nimic ilegal”, a declarat Dan Șova, Alina Gorghiu replicând imediat și spunând că a folosit numele său doar pentru a-şi atrage liberalii de partea sa, ea ieșind din avocatură din vara lui 2007.

facs_002x

Povestea facturii de la Electrica

Povestea conflictului dintre Electrica şi CE Turceni, din care casele de avocatură ale lui Şova şi Gorghiu au câştigat o grămadă de bani, este următoarea. Complexul Energetic Turceni a purtat o corespondenţă cu Electrica, în vederea recunoaşterii unor penalităţi de întârziere, după reorganizarea companiilor de stat din energie. Electrica a recunoscut că este responsabilă de plata penalităţilor încă din 2005, mai rămânând de calculat valoarea acestora. CE Oltenia a calculat şi facturat 68 de milioane de RON penalităţi. A urmat o campanie de presă dusă de politicienii PSD împotriva directorului Ilinca de atunci de la CE Turceni, care era acuzat că a emis factura pentru a crea un profit artificial la complex. În scurt timp a venit altă conducere la complex, care a renunţat la procesul intentat Electrica pentru aceşti bani şi a angajat Casa de avocatură Şova să reprezinte CE Turceni în litigiu. CE Turceni – reprezentat de Casa Şova şi Electrica – reprezentat de Casa Gorghiu, Pop şi asociaţii au semnat o tranzacţie, prin care suma a fost scăzută la 48 de milioane RON, iar plata eşalonată pe opt ani. Casa Şova a primit, potrivit contractului, un comision de succes de 2%, adică 960.000 de lei noi. Nu se ştie cât a câştigat firma Alinei Gorghiu, cert este că tranzacţia este din toamna lui 2007.

ANTICIPATE

„PNL cere alegeri anticipate pentru a da ţării un nou Parlament, cu o nouă legitimitate şi un restart în relaţia dintre clasa politică şi cetăţeni, echivalent celui din noiembrie 2014. Prin votul senatorilor PSD, Victor Ponta aruncă în aer credibilitatea unei ţări întregi, pentru a nu pierde puterea, Palatul Victoria... Aceasta este integritatea PSD: mimează, în interior, un statut drept, dar rămân aceiaşi adversari ai statului de drept”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

SENATOR CUTREMURAT

În plin scandal al liberalilor cu oamenii lui Ponta, un senator de Gorj, Tudor Barbu, trecut din barca lui Dan Diaconescu în cea a PNL, a ieșit ieri la rampă cu un mesaj de susținere a lui Dan Șova. „Am ascultat cutremurat ce a spus dl Șova, pentru că ceea ce a spus domnia sa pe mine m-a condus cu gândul că suntem

în fața unui abuz. Dacă există un abuz, ce instituție îl face și ce implicare este în spate?", s-a întrebat parlamentarul liberal, asta în timp ce ambasade ale unor state occidentale au criticat votul de ieri al aleșilor.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: