Speranţe năruite pentru pensionarii din Corneşti

Căminul pentru bătrâni de la Corneşti nu va putea fi inaugurat în acest an la data de 1 octombrie aşa cum anunţaseră reprezentanti pensionarilor din Gorj. Din lipsa baniilor, unitatea medico-socială nu se ştie cand va fi finalizată. Singura şansă a persoanelor de vărsta a treia pentru a da în folosinţă unitatea rămâne contribuţia celor care au pensii mari. Ion Velcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean al Vărstnicilor din judeţul Gorj, a anunţat că lucrările pe care le facea o fundaţie la căminul de bătrâni de la Corneşti s-au sistat din cauza crizei finaciare. „ În România nu avem cămine medico-sociale, iar când am reuşit să convingem o fundaţie să facă un cămin de bătrâni la Corneşti am rămas fără bani. Cu greu am primit de la primăria Băleşti o clădire a unei şcoli generale. Am convins o fundaţie să investească acolo şi să facem un cămin pentru bătrâni. Din păcate, acum din cauza crizei finciare nimeni nu mai dă bani pentru batrâni. Atunci când s-a înfiinţat fundaţia exista legislaţie prin care puteam primi fonduri de la Uniunea Europeană şi de la guvern, acum nimeni nu mai dă nici un leu şi noi trebuie să umblăm cu sărut-mâna pe la sponsori să mai facem rost de ceva fonduri“, a declarat Ion Velcea. 
 Vicepreşedintele Consiliului Judeţean al Vârsticilor Gorj aşteapă să intre în vigoare noului cod fiscal pentru a face rost de ceva banii, tot de la pesnionari, pentru finalizarea căminului socio-medical de la Cornesti. „Noi plătim impozit pe pensie, dar nu beneficiem de nici o facilitate. Am cerut să se direcţioneze şi către pensionari impozitul de 2% pe venit. Am obţinut o promisiune că o să putem beneficia de o asftel de prevedere odată cu intrarea în vigoare a noului cod fiscal. Atunci voi umbla pe la pensionari care au venituri mari să dea 2% din impozitul pe venit pentru căminul de la Corneşti să reuşim să îl terminăm“, a mai spus Ion Velcea. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean al Vârstnicilor Gorj spera ca unitatea de la Corneşti să fie inaugurată în acest an pe data de 1 octombrie, de ziua internaţională a persoanelor vârstice, dar vor mai trebui sa aştepte cel puţin încă un an. 


Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: