Spitalul deja infectat va trata doar cazuri de coronavirus

Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a anunțat că Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava va fi transformat în spital care va trata doar cazurile de coronavirus din județ.

92 de cazuri de infecţii cu SARS CoV 2 la personalul medical au fost confirmate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, a anunţat, marţi, pe pagina de Facebook, Federaţia SANITAS din România. 70 dintre aceștia sunt medici, asistente și infirmieri, potrivit grupului strategic de comunicare.

„În spital s-a redus numărul de pacienţi internaţi la un număr minim. Mai sunt aproximativ 100 de pacienţi în spital în acest moment. Se organizează transferul unor medici, din centre limitrofe – Botoşani, Rădăuţi, Iaşi care să preia gestiunea spitalului respectiv. Spitalul va fi decontaminat şi repus în circuit, de data aceasta sub forma unui spital de tip COVID. Medicii care sunt în izolare la domiciliu, care sunt în tratament medical, vor fi recuperaţi într-un interval de timp, vor fi negativaţi şi vor reveni să lucreze”, a spus Moldovan la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a mai spus că la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au existat cantităţi insuficiente de materiale de protecţie, dar a atras atenţia că distribuirea prioritară către personalul care lucrează în boli infecţioase, în terapie intensivă şi cu pacienţi suspecţi ar fi fost posibilă.

„În ceea ce priveşte dotarea cu materiale de protecţie, într-adevăr acolo au fost probleme, au fost cantităţi insuficiente de materiale de protecţie, dar au existat şi există instrucţiuni de utilizare a lor spre punctele de pericol în toate spitalele. Dacă sunt mai puţine la un moment dat într-un loc, ele trebuie distribuite către personalul care lucrează în boli infecţioase, în terapie intensivă, care lucrează cu pacienţi suspecţi. Acest lucru ar fi fost posibil chiar şi la un nivel de aprovizionare poate mai mic. Am fost asiguraţi de suplimentarea tuturor materialelor de protecţie care se importă zilele astea”, a declarat Moldovan.

 actualizare: Spitalul a fost închis pentru 48 de ore în vederea dezinfectării.

Vizualizări: 1,757

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: