Spitalul din Rovinari, dotat cu computer tomograf

Un computer tomograf va deveni astăzi funcţional în cadrul Spitalului Orăşenesc din Rovinari. Locuitorii din zonă nu vor mai fi nevoiţi să meargă până la Târgu Jiu pentru a efectua astfel de analize.

Computerul tomograf urmează să fie inaugurat la Spitalul Orăşenesc din Rovinari. Directorul unităţii spitaliceşti, Robert Calotescu, spune că de această aparatură vor beneficia în special locuitorii din zonă. “Nu exista o astfel de aparatură la noi în unitate. Analize la acest tomograf vor putea face toţi locuitorii din zonă, în special din sudul judeţului”, a declarat Robert Calotescu, manager al Spitalului Orăşenesc din Rovinari.

Conform declaraţiilor făcute de reprezentanţii Primăriei Rovinari, investiţia este realizată în parteneriat public-privat între spital şi o societate din capitală, care a pus la dispoziţia mai multor unităţi spitaliceşti acest tip de aparatură. “Investiţia este a unei firme din Bucureşti care vine şi montează la noi acest aparat şi care lucrează cu CAS, nouă ne plătesc chirie. Pentru noi este un real ajutor pentru că nu se mai duc pacienţii la Târgu Jiu pentru a face acest tip de analize. Este un plan pe termen lung, pentru tot ce înseamnă imagistică la nivelul uni spital, tomograf, raze, RMN. Vom asigura 24 de ore din 24 accesul la tomograf. Este bine şi pentru faptul că au angajat patru persoane de aici care să lucreze cu această aparatură”, a precizat Constantin Podaru, administratorul public al oraşului Rovinari.

Vizualizări: 325

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: