Spitalul din Sadu, amendat de Casa de Asigurări de Sănătate

Casa de Asigurări de Sănătate din județul Gorj a aplicat din nou amenzi usturătoare furnizorilor de servicii medicale. De această dată cea mai mare sancțiune a fost aplicată Spitalului Orășenesc Sadu însă au mai fost sancționați și alți 11 furnizori, printre care și patru farmacii.

Spitalul din Sadu a fost amendat pentru că nu a eliberat pacienților prescripții medicale la externare, dar și pentru necompletarea unor documente spitaliceşti. Practic, în luna iunie s-au verificat un număr de 12 furnizori de servicii medicale, astfel: șase furnizori în asistența medicală primară, patru furnizori de medicamente, un furnizor de servicii spitalicești și un furnizor de servicii clinice. S-au aplicat sancţiuni în cuantum de 16.000 de lei. ”Cea mai mare sancţiune a fost aplicată furnizorului de servicii medicale spitaliceşti, respectiv 13.600 de lei. S-au găsit nereguli în modalitatea de completare a documentelor obligatorii, neeliberarea prescripţiilor medicale la externare, încălcări ale legii din netratarea cu toată atenţia”, a spus Daniel Șurlea, director economic CJAS Gorj.

Vizualizări: 280

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: