Spitalul Târgu Cărbuneşti, ameninţat cu blocarea conturilor

Spitalul Târgu Cărbuneşti va fi acţionat în instanţă de către Sanitas din cauză că de aproximativ un an angajaţii nu îşi primesc bonurile de masă, precum colegii lor din celelalte spitale ale judeţului. Potrivit lui Valentin Popa, Spitalul Târgu Cărbuneşti riscă blocarea conturilor întrucât sindicatul va câştiga procesul. Deşi spune că nu sunt fonduri pentru acordarea bonurilor de masă, managerul Constantin Târziu este convins că nu se va ajunge la această măsură radicală.

Pentru cei peste 350 de angajaţi ai Spitalului Târgu Cărbuneşti bonurile de masă rămân în continuare o problemă care nu şi-a găsit rezolvarea în ultimul an. Liderul Sanitas spune că oamenii şi-au pierdut răbdarea şi ca atare conducerea spitalului va fi acţionată în instanţă. „Spitalul Târgu Cărbuneşti este singurul spital din judeţ care nu acordă angajaţilor bonurile de masă. Aproximativ 250 dintre angajaţii acestui spital sunt membrii Sanitas, oameni care au avut răbdare aproape un an ca managerul unităţii să găsească fonduri pentru a rezolva această problemă. În cel mult două săptămâni vom deschide acţiune în instanţă împotriva managerului”, a declarat Valentin Popa, liderul Sanitas Gorj.

Acesta a mai precizat că nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă de către conducere va avea ca efect blocarea conturilor spitalului. „Există o prevedere în Contractul Colectiv de Muncă pe care managerul nu a respectat-o. Vom da în judecată conducerea spitalului şi vom avea câştig de cauză. Dacă problema nu va fi rezolvată se va ajunge la blocarea conturilor spitalului”, a menţionat liderul sindical Valentin Popa.

Târziu: Abia putem plăti utilităţile

Managerul Spitalului Târgu Cărbuneşti spune că nu sunt bani pentru acordarea tichetelor de masă. „Nu sunt bani pentru tichetele de masă. Am mai dat tichete din când în când, dar bugetul nu ne permite să facem această cheltuială în fiecare lună. Dacă am avea fonduri nu aş fi nebun să nu le dau oamenilor tichetele pentru că le-aş lua şi eu, în calitate de angajat al spitalului. Pe luna septembrie am avut un buget de aproximativ 13,5 miliarde de lei vechi, din care 12 miliarde sunt salariile. Ne mai rămân 1,5 miliarde de lei vechi din care să plătim alimentele şi utilităţile. Abia ne descurcăm cu facturile”, a declarat Constantin Târziu, managerul Spitalului Târgu Cărbuneşti. Acesta crede că nu se va ajunge la blocarea conturilor. „Chiar dacă ne acţionează în instanţă, nu se va ajunge la blocarea conturilor. În lege scrie foarte clar că tichetele de masă se dau în funcţie de bugetul spitalului. Voi încerca să dau ceva tichete până la sfârşitul acestei săptămâni”, a menţionat Constantin Târziu. Angajaţii celorlalte spitale din judeţ beneficiază de 20 de tichete/lună, valoarea unui tichet de masă fiind de 9,3 lei.                 

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: