Spitalul Turceni caută cu disperare medici pe urgenţă
Spitalul Orăşenesc Turceni are Compartiment de Primiri Urgenţe, dar nu-l poate folosi. Directorul unităţii spitaliceşti, Dragoş Haţegan, a precizat că acest Compartiment de Primiri Urgenţe are toate avizele necesare funcţionării, dar spitalul nu poate găsi medici pe această specializare care să lucreze la Turceni. Conducerea Spitalului Orăşenesc Turceni scoate pentru a doua oară posturile la concurs luna aceasta, însă şansele ca măcar un medic să fie angajat sunt slabe.
Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul spitalului Turceni a luat avizul de la Ministerul Sănătăţii încă din 2013, însă nu poate fi funcţional pentru că la Turceni nu este nici măcar un medic de urgenţă. În fapt, toată zona duce o astfel de lipsă. ”O să scoatem din nou la concurs cele patru posturi de medici urgentişti. Este vechea problemă, nu s-a prezentat nimeni la concursul organizat anul trecut şi avem nevoie de medici. E deficit de medici pe acest sector, inclusiv Craiova care are centru de pregătire pentru medicii urgenţă suferă din punctul acesta de vedere. Compartimentul de Primiri Urgenţe nu funcţionează în acest moment, este aprobat la nivel de structură, dar funcţionează tot Cameră de Gardă. Nu putem să-l trecem la un nivel superior, deşi avem aprobare, pentru că nu avem medici”, a spus Dragoş Haţegan, directorul Spitalului Orăşenesc Turceni.
Pierd bani de la CJAS Gorj
Faptul că nu poate funcţiona ca un Compartiment de Primiri Urgenţe face ca instituţia să piardă o finanţare importantă de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj. Ca să poată funcţiona în regim de Compartimente de Primiri Urgenţe ar fi nevoie măcar de un singur medic. ”În relaţia contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate figurăm tot ca şi cameră de gardă. Ne lipsesc doar medicii urgentişti. Noi vrem să scoatem patru posturi ca să asigurăm tură continuă, dar şi un singur medic ne-ar ajuta ca să funcţionăm ca şi Compartiment de Primiri Urgenţe. În principiu şi la capitolul finanţare ne-ar ajuta mai mult, pentru că foile de zi care se fac pe Compartimentul de Primiri Urgenţe sunt puţin mai bine plătite decât cele care se fac pe camera de gardă. Cele din urmă sunt 100 de lei foaia, iar pe Compartiment până la 250 de lei”, a mai spus Dragoş Haţegan, directorul Spitalului Orăşenesc Turceni.