Şeful ISJ Gorj, abuz pentru catedra lui de matematică

Autorităţile locale din comuna Fărcăşeşti aduc acuze extrem de grave la adresa actualului inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Ion Işfan. Şeful învăţământului din Gorj este acuzat că înfiinţează clase de liceu sub numărul de elevi aprobat prin lege, doar cu scopul de a-şi conserva postul de profesor în cadrul Liceului Roşia Jiu. Işfan pare să terorizeze administraţia publică din Fărcăşeşti şi face presiuni în Consiliul Local ca şcoala gimnazială ”Victor Popescu” să rămână fără personalitate juridică. Primarul localităţii, Dănuţ Bălu, a declarat ieri că Liceul Roşia Jiu a fost înfiinţat la vremea respectivă tocmai cu scopul de a-i fi înfiinţat post lui Işfan pe catedra de matematică, în condiţiile în care există cel puţin trei licee în zonă şi elevi tot mai puţini.

Consilierii locali din comun Fărcăşeşti au aprobat la finele anului trecut o hotărâre prin care Liceul Roşia Jiu ar urma să funcţioneze în anul şcolar 2016-2017 doar ca şcoală gimnazială, fără clase de liceu. Consiliul Local şi-a motivat hotărârea prin faptul că directorul unităţii şcolare, dar şi reprezentanţii ISJ Gorj au refuzat să le pună la dispoziţie fundamentarea reţelei de şcolarizare. Cu alte cuvinte, reprezentanţii ISJ Gorj refuză să demonstreze că şi în anul şcolar următor au suficienţi elevi care să le asigure clase la liceu. ”Directorul liceului, Liliana Bugă, nu a binevoit să ne trimită fundamentarea reţelei şcolare, ei trebuie să aibă un fundament că se asigură clasele de liceu în condiţiile în care avem liceu la Rovinari, avem liceu la Bâlteni, la Turceni, care este potenţialul să vină la Roşia? Tot timpul au înfiinţat clase de liceu fără să aibă această fundamentare şi noi, neavând această fundamentare, am hotărât în Consiliul Local ca începând cu anul şcolar 2016-2017 această unitate să funcţioneze ca şcoală gimnazială până dumnealor fac această fundamentare”, a spus primarul localităţii, Dănuţ Bălu.

Abuz în serviciu

Cu scopul de a-şi asigura pe viaţă un post în învăţământ, inspectorul general Işfan vrea să desfiinţeze şi şcoala gimnazială ”Victor Popescu”, în sensul să o lase fără personalitate juridică. Dacă acest lucru s-ar întâmpla sute de elevi din Fărcăşeşti ar fi puşi pe drumuri pentru tot felul de documente şi i-ar obliga pe părinţi să-şi înscrie copii la Liceul Roşia Jiu. ”Anul acesta a ameninţat în repetate rânduri că desfiinţează personalitatea juridică la Şcoala Gimnazială Victor Popescu, după ce anul trecut a desfiinţat două şcoli primare. Liceul de la Roşia s-a înfiinţat cu scopul de a-i asigura post lui Işfan. La Victor Popescu sunt aproape 250 de elevi, iar la Roşia Jiu sunt 150 de elevi”, a spus Dănuţ Bălu, primarul din Fărcăşeşti.

Pentru ca hotărârea Consiliului Local să rămână valabilă anul şcolar viitor, primăria are nevoie de un aviz de conformitate din partea ISJ Gorj, însă Işfan le-a transmis de pe acum autorităţilor că nu va elibera acest aviz în ruptul capului. Ciudat este faptul că legea pare să-i permită lui Işfan să încalce... legea. ”Consiliul Local nu a verificat niciodată această fundamentare a planului de şcolarizare. Anul trecut nici n-a fost dată hotărâre în Consiliul Local legată de această reţea de şcolarizare. Noi am făcut solicitare către ISJ să trimită acest aviz conform care este obligatoriu şi în mod normal ei ar trebui să dea acest aviz conform până în 15 ianuarie. Işfan ne-a transmis că nu ne va da acest aviz conform. Noi ar trebui să atacăm în instanţă, dar se prevalează că această hotărâre a noastră va fi atacată de prefect şi va rămâne în vigoare actul anterior emis, adică cel din 2013, şi în felul acesta domnul Işfan nu rămâne fără un loc de muncă”, a spus Dănuţ Bălu. Inspectorul general Ion Işfan nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere cu privire la această situaţie.

Vizualizări: 322

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: