Stadionul din Tg-Jiu, închiriat 1 an echipei din Severin

Târgujienii ar putea vedea la lucru două echipe din liga 1 din sezonul viitor! CS Turnu Severin a solicitat oficial să evolueze pe stadionul Municipal iar Consiliul Local a aprobat ieri cererea vecinilor. Echipa lui Florin Costea şi Dorel Stoica va juca însă la Tg-Jiu numai dacă nu reuşeşte să-şi instaleze sistemul de încălzire al gazonului, element obligatoriu în Manualul de Licenţiere din sezonul viitor. Sezon care s-ar putea nici să nu-i mai prindă pe severineni în liga 1, echipa lui Jerry Gane fiind acum la retrogradare. „Ne-am dat acordul ca în cazul în care cei de la Severin nu reuşesc să-şi instaleze sistemul de încălzire al gazonului, să poată juca la Tg-Jiu. Am făcut acest gest pentru că şi ei ne-au ajutat atunci când ne-am pus la punct gazonul. Acest accept îi ajută să ia Licenţa. Dacă vor şi juca aici vor plăti, aşa cum şi noi am plătit la ei”, a menţionat ieri primarul Florin Cârciumaru.  Chiria este de 500 de euro pe oră.

7 – luni au jucat Pandurii la Severin, între octombrie 2010 şi mai 2011

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: