Stănchescu pleacă mâine pe urmele lui Brâncuşi

Marşul organizat de scriitorul Laurian Stănchescu în memoria sculptorului Constantin Brâncuşi s-a dovedit a fi şi de această dată un eşec. Revoltat fiind, acesta spune că va da în judecată statul român pentru că nu se implică câtuşi de puţin în conservarea patrimoniului Brâncuşi. Mai mult, Stănchescu spune că sâmbătă va porni singur, pe jos, de la Hobiţa până la Paris, într-un marş în cinstea marelui sculptor. Şi directorul de la Direcţia de Cultură îşi anunţase participarea, dar nu va mai merge.

Stănchescu a spus că niciodată nu s-a lovit de o asemenea nepăsare din parte autorităţilor locale. „Brâncuşi e refuzat în primul rând la Târgu Jiu. În judeţul acesta sunt singur, e o ruşine pentru judeţ să nu iei în calcul un asemenea patrimoniu cultural”, a declarat scriitorul Laurian Stănchescu.

Acesta spune că singura măsura rămasă este aceea de a da statul român în judecată pentru neimplicare în acţiuni care nu fac altceva decât să promoveze cultura brâncuşiană. „Voi da statul în judecată, e tot ce mi-a mai rămas, am pierdut personal sute de milioane ca să lupt să promovez acest marş, m-am luptat singur contra unui sistem întreg. Voi merge singur la marş aşa cum am stabilit. Pe data de 21 mai, sâmbătă, voi pleca de la Hobiţa, voi ajunge în Târgu Jiu şi de aici pe jos până la Paris. Nimeni nu a dorit să facă acest gest. Am avut multe de pierdut pe plan sentimental şi material însă spiritual sunt împlinit”, a declarat Laurian Stănchescu.

Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: