Stăncioi, din nou în boxa inculpaților, la Târgu Jiu

Nici nu s-a încheiat bine vacanța judecătorească, la începutul căreia a primit o condamnare cu executare, că Petre Stăncioi revine din nou în boxa acuzaților într-una din sălile de judecată ale Judecătoriei Târgu Jiu.

Această instanță l-a condamnat în vară la 4 ani și 6 luni închisoare, dar pedeapsa dispusă atunci a fost contestată de toată lumea implicată în dosar, respectiv, inculpat, Parchet și păgubiții, cei din casele cărora Stăncioi a furat cam tot ce se putea. În mod normal, Curtea de Apel Craiova ar fi trebui să dea un verdict final în acest caz spre sfârșitul anului, dar chiar de la primul termen magistrații din Bănie au anulat verdictul de la Târgu Jiu și au dispus rejudecarea dosarului. Ca urmare, sentința prin care Stăncioi și complicii săi au primit diverse pedepse a fost anulată.

„Condamnă inculpatul Stăncioi Petre, recidivist, în prezent deținut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa 3 ani închisoare (fapta săvârșită în dauna părților civile Crăc Nicolae Cristi și Crăc Cristina). (…) Condamnă inculpatul Stăncioi Petre, la pedeapsa 3 ani și 6 luni închisoare (fapta săvârșită în dauna părții civile Dondera Anca). (…) Contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsa stabilită reţinerea și arestul la domiciliu de la 28.01.2016, la 24.05.2016 și arestul preventiv de la 14.06.2016, la zi”, decidea în vară Judecătoria Târgu Jiu. Aceeași pedeapsă, de 4 ani și 6 luni, a fost decisă de judecători și față de un alt inculpat din dosar, Viorel Constantin Stăniloiu, în timp ce un alt inculpat, Aron Valentin Bubăciosu, ar fi urmat să execute 3 ani și 6 luni, el fiind implicat doar în unul din cele două furturi comise de gruparea lui Stăncioi. O pedeapsă de 2 ani, cu suspendare, a fost dispusă și față de Ion Roșca, un complice al lui Stăncioi, alte două ajutoare ale acestuia, Constantin Vâlceanu și Constantin Bogdan Căzănel, fiind condamnați fiecare la câte 200 de zile amendă, valoarea unei zile fiind de 40 de lei.

Decizia Curții de Apel Craiova anulează și decizia pe care judecătorii o luaseră în privința despăgubirilor pe care ar fi trebuit să le primească omul de afaceri Cristi Nicolae Crăc și avocata Anca Dondera, ei fiind cei ale căror case au fost jefuite de Stăncioi în baza unor planuri bine puse la punct. Dosarul lui Stăncioi nu este singurul dintre cele ce pot fi considerate mai importante care este trimis spre rejudecare la Târgu Jiu. În aceiași situație se află dosarul foștilor primari de la Drăguțești, Vasile Moșoiu și Ion Modroiu, dar și cel al primarului de la Slivilești, Sorin Bucurescu, și al omului de afaceri Mihai Rămescu.

Vizualizări: 1,918

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: