Strechea de campanie
A dat strechea în politica de ţară. Adică de mediu rural. Acolo unde fiecare face cam ce îl taie capul, după reguli locale, că statutele partidelor sau legile ţării sunt mai greu de citit.
Aflu din presă tot felul de lucruri. Că la Tismana, de exemplu, un consilier a rămas fără sprijinul politic al partidului din care făcea parte, adică Partidul Alianţa Socialistă, dar e bine mersi în funcţie, fiindcă nu vrea consiliul local să ia act de încetarea mandatului. Timpul trece, indemnizaţia merge, din buzunarele localnicilor, desigur. Ce face Prefectura pentru a asigura intrarea în legalitate? Trimite un fax, după cum am aflat tot din presă. Unde s-au şters cei de acolo cu faxul nu ştiu, că ziariştii nu au mers până la capăt cu subiectul.
Mai dau un click şi văd că e mare rumoare la Turburea. Consilierii sunt foc şi pară pe primarul Ion Bârcă, pe care îl acuză că aruncă banii pe investiţii de care ei nu ştiu. Când colo, ce să vezi? Onorabilii consilieri au o pretenţie de-a dreptul şocantă. Pentru că un fost primar, Iloiu, a câştigat în instanţă nişte sute de milioane de lei vechi ca spor de dispozitiv, acum vor şi ei, consilierii, să primească nişte bani, pentru că indemnizaţia lor se raportează la câştigul primarului.
Ei, dar există şi streche de oraş. Aici politica se face cu fineţuri. De la „eşti un dobitoc” până la „eşti omul lui Saddam Hussein”. Acum să nu credeţi că politicienii cred ceva din ce spun! Nu! Ei pur şi simplu ştiu că lumea cască gura la scandal şi, disperaţii fiind măcar după notorietate în această perioadă în care se fac sondajele, se atacă unii pe alţii, să scrie presa de ei. Acolo în sondaje se măsoară însă şi credibilitatea, dar acesta este un capitol greu, că trebuie să ai o bază solidă pentru aşa ceva, profesională în primul rând.
Când vezi politicieni cu pretenţii, unii dintre ei şefi de partide, că au comportament de agăţători, ce să te mai mire la blondele alea care se atacă în emisiune la Capatos sau la Măruţă. Pentru cine nu ştie, agăţătorile sunt politicieni gen Daviţoiu, care, ca să afle lumea şi de ei, lansează atacuri la adresa unor persoane credibile, cum ar fi Marcel Romanescu. Şi uite aşa se agaţă de notorietatea celui atacat, ca să fie şi el cineva.
Vizualizări: 127
Distribuie Trimite pe WhatsApp