Stromajer, plimbat între Pandurii și Steaua deși e în Slovenia !

L-ar vinde dar nu pot da de el! Pandurii bătuseră palma cu Steaua pentru transferul lui Jaka Stromajer dar slovenul tot nu a răspuns la telefon. ”Să meargă Condescu și cu Pârvulescu la Steaua dacă vor, Jaka oricum nu merge”, îi atacă impresarul jucătorului pe mai marii clubului. Becali s-a supărat între timp că jucătorul e de negăsit și vrea să renunțe la transfer.

Culmea transferurilor, sa vinzi un jucător pe care nu-l ai! Stromajer e încă sub contract cu Pandurii dar a dat bir cu fugiţii în Slovenia. Nu s-a întors nici pentru procesul de paternitate care i s-a intentat şi nu dă semne că ar mai reveni.

Îl mai vrea Becali la Steaua -

Văzând că Stromajer n-are de gând să se întoarcă la echipă, pandurii i-au găsit o alternativă de vis. Îl trimit la Steaua dar nici aşa atacantul nu pare dornic de o revenire în România. Becali ar trebui să aibă mare grijă însă. Stromajer dă randament doar sub conducerea lui Grigoraș. Antrenorul pandurilor l-a transformat pe sloven dintr-o biată ”gloabă” specialistă în ratări, într-un atacant pur sânge. Un atacant care pare totuși sătul de România și ”tentațiile” de aici. ”Am bătut palma cu domnul Gigi Becali la Mogoșoaia înainte de meciul nostru cu Rapid. I-am explicat situația lui Stromajer, că nu mai poate reveni la Tg Jiu din motive familiale și a fost de acord să-l ia la Steaua. Pentru ca acest împrumut să devină valabil e nevoie însă de 3 semnături, între noi și Steaua totul e în regulă dar lipsește acordul lui Stromajer. El e în continuare de negăsit, nu răspunde la telefon dar poate va citi din presă de interesul Stelei și va răspunde. În caz contrar nu avem de ales și-l vom suspenda conform regulamentelor în vigoare”, a spus ieri președintele executiv, Eugen Pârvulescu.Gorjenii au o relație specială cu Steaua acolo unde i-au dat în ultimii ani pe Stanca, Martinovic, Păcurar, Gabi Matei și acum Chiricheș. Lui Becali mai nou i-a pierit repede interesul. ”Pe Stromajer ni-l dau Pandurii sub formă de împrumut, dar nu dăm de el. Gata, nu-l mai luăm, că nu-l găsim. El trebuie să plece de la Pandurii, pentru că nu-l mai lasă nevasta în Târgu-Jiu, are o gagică pe acolo”, a declarat patronul stelist ieri după amiază la DigiSport.

Condescu – Pârvulescu, cuplul de atac letal al Stelei -

La auzul veștii posibilei tranzacții, impresarul jucătorului, sârbul Zvonko Milojkovic, a luat foc. ”Dacă Steaua s-a înţeles cu Condescu şi Pârvulescu, atunci să meargă cei doi să joace acolo, pentru că Stromajer nu se duce!”, a spus ferm acesta în ProSport.  ”Se pare că acest impresar are o influență mare asupra jucătorului. De fapt Zvonko nici nu știu dacă e impresar adevărat, trebuie să verific. În loc să vorbească cu ei, cu Stromajer și Vranjes, să-i învețe să-și respecte contractul, el le bagă alte lucruri în cap. Zvonko ar vrea să-i facă să devină liberi de contract și să-i ducă unde vrea el pe bani mulți, cred că e criza cam mare în Serbia”, spune același Pârvulescu care neagă vehement varianta ca Stromajer și Vranjes să plece gratis de la Pandurii. Gorjenii sunt practic deschiși la orice fel de propunere sosită pe adresa celor două jucători plavi iar aceștia vor cel mai probabil vânduți în această iarnă.

650 de mii de euro e cota celor doi jucători plavi pe transfermarkt.de, Stromajer fiind cotat la 350 iar Vranjes la 300.

8 goluri au marcat cei doi în acest sezon, Vranjes fiind golgeterul echipei cu 5 reușite, la egalitate cu Cardoso.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: