Studenţii din Târgu Jiu, ţinuţi în frig

Mai mulţi studenţi din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu s-au plâns de faptul că la clasele de curs şi în căminul din zona Debarcader este foarte frig pentru că administratorii acestora nu au pornit încălzirea centralizată. Conducerea UCB spune că atât la căminul din Debarcader, cât şi la Colegiul Tehnic nr.2, acolo unde sunt cazaţi o parte din studenţii care provin din alte localităţi, nu sunt probleme cu încălzirea. În schimb, admite că în noua clădire construită de universitate în zona Debarcader nu a fost pornită încă centrala. Prorectorul Ştefan Ghimiş a explicat de ce. „Dacă este vorba de căminele din Debarcader şi de la Liceul nr.2 este dată căldură, este dată apă caldă, condiţiile sunt ok. Au căldură şi apă caldă de 10 zile, aşa mi s-a transmis. S-ar putea să fie discuţia despre corpul nou. Acolo fac cursurile studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale şi de la Ştiinţe Economice. Fac cursuri şi seminarii, sunt numai săli de curs. Acolo încă nu au dat căldură, pentru că săptămâna viitoare vine ISCIR să dea autorizaţia. Fiind o clădire nouă încă nu a primit autorizarea centralei”, a declarat prorectorul UCB, Ştefan Ghimiş.

Prorectorul a mai spus că noua clădire este recepţionată parţial de UCB. Adică numai parterul şi etajul I, acolo unde se ţin cursurile.

Vizualizări: 189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: