Subvenţia la căldură solicitată de circa 1000 de târgujieni

Aproximativ 1000 de târgujieni au solicitat subvenţia pentru încălzirea locuinţei, în prima săptămână de depunere a cererilor. Cele mai multe solicitări au venit din partea cetăţenilor care folosesc gaze naturale pentru a se încălzi pe perioada sezonului rece. “În prima săptămână de depunere a documentelor am distribuit 4000 de formulare, dintre acestea fiind completate peste 900 de cereri.  La nivelul municipiului Târgu Jiu există şase centre pentru colectarea dosarelor venite din partea celor care cer subvenţii de la stat. Este vorba despre cluburile vârstei a treia şi despre Sala Polivalentă unde se primesc dosarele celor care folosesc lemne pentru încălzirea locuinţei, de luni până vineri între orele 9.00-18.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 10.00-14.00”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Potrivit Ordonanţei 70 privind măsurile de protecţie socială pe perioada sezonului rece, ajutoarele de încălzire se acordă până la limita venitului net de 615 lei/membru de familie.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: