Supermarket-urile vor avea program prelungit

Târgujienii mai pot face cumpărături chiar şi în ziua de Ajun pentru că supermarket-urile din oraş vor avea program prelungit de sărbători. Aceste magazine vor fi deschise şi în perioada dinainte de Revelion.

Reprezentanţii marilor centre comerciale din oraşul Târgu Jiu au luat încă de la începutul lunii o serie de măsuri pentru a veni în ajutorul oamenilor care lucrează până în ajunul Crăciunului dar şi a celor care se trezesc în ultima clipă că nu au necesarul de alimente sau alte obiecte utile în gospodărie. Una dintre aceste măsuri a fost prelungirea programului de lucru până la ora 24.00 pentru ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să suporte aglomeraţia dintre rafturi sau să poată să-şi facă cumpărăturile şi când iasă de la serviciu. „Programul de lucru al centrului nostru este de la 7.00 până la 24.00 inclusiv miercuri, 23 decembrie, iar pe 24, în ajunul Crăciunului, vom avea deschis de la 7.00 până la 17.00”, a declarat Marius Cercel, director Kaufland Târgu Jiu.

A doua zi de Crăciun se deschid magazinele

Nici între Crăciun şi Revelion, angajaţii marilor supermarket-uri din oraş nu vor avea liber ci din contră vor avea program normal dacă nu prelungit. „Ne vom întoarce la muncă a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie însă doar până la ora 17.00. De pe 27 până pe 30 decembrie vom munci iar până la ora 24.00”, a declarat Marius Cercel.

Nici reprezentanţii Interex Târgu Jiu nu s-au lăsat mai prejos şi au prelungit şi ei programul de lucru însă ce-i drept cea mai târzie oră fiind 23.30. „Am luat această măsură pentru că este o perioadă aglomerată şi având în vedere cum este vremea afară este mai bine pentru târgujieni să fie un program mai lung”, a declarat Vasile Titel, director Interex Târgu Jiu.

Reprezentanţii acestor hipermarket-uri au luat această decizie pentru că în această perioadă a anului se încasează cele mai mari sume de bani, unii dintre târgujieni cheltuind sume foarte mari pentru masa de sărbători. „Noi sperăm la încasări mult mai mari în acest an faţă de anul trecut, nu că anul trecut nu ar fi mers bine dar ştiţi cum e, ne dorim de fiecare dată mai mult”, a declarat Marius Cercel.

Cât despre ce cumpără târgujienii cel mai mult în această perioadă, reprezentanţii marilor centre comerciale spun că cele mai căutate produse sunt fructele, legumele, condimentele, zahărul, făina dar şi produsele de curăţenie pentru că cele mai multe gospodine aşteaptă Crăciunul în mare curăţenie.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: