Suporterii adevărați pot ajuta Pandurii să rămână în Liga a II-a. Vezi cum!

Anunţul făcut de Federaţia Română de Fotbal la mijlocul acestei săptămâni a bulversat  lucrurile la clubul Pandurii. Conducerea speră să rezolve dificultăţile prin care trece clubul si să poată plătii datoriile faţă de cei doi jucători, Bunoza şi Vasiljevic, apelând la sponsorizări, donaţii şi vânzări de abonamente pentru noul sezon.

Un astfel de abonament de numai 100 de lei poate fi achiziționat în următoarele zile de către suporteri, iar asta le asigură acces la meciurile echipei din sezonul următor. Deja vineri s-au prezentat suporteri interesaţi să ajute clubul, dar şi de oferta extrem de avantajoasă pe care Pandurii a prezentat-o.

Principalul creditor de la Pandurii, Marin Condescu, spune că timpul pe care clubul îl are la dispoziţie pentru plăţi e foarte scurt şi formalităţile de plată dificile, chiar dacă clubul ar avea acum aceşti bani: „Pandurii trebuie să îndeplinească cerinţele FIFA, este singura soluţie pentru a rezolva lucrurile. Trebuie să plătim banii, lucrurile au fost judecate corect din partea FIFA şi a Comisiei de Disciplină. Nu avem banii, vom fi penalizaţi cu nouă puncte. Problema principală este că, fiind în insolvenţă, ai interzis de către legislaţia din România să plăteşti preferenţial anumiţi creditori. Al doilea lucru, la fel de important, este că cei de la Finanţe au blocat contul şi nu poţi să faci plăţi. Eu cred că vom găsi înţelegerea necesară la Finanţe, având în vedere că sunt tot drepturi salariale. Dacă nu facem rost de aceşti bani probabil retrogradăm, dar activitatea la club se continuă. Însă e păcat să retrogradezi din motivele acestea, pentru lucruri care s-au întâmplat când AGA conducea acest club. Reprezentanţii Consiliului Director trebuiau să fie foarte atenţi la ce se întâmpla, când peste 80% dintre jucători erau străini şi încheiau contracte care aveau anumită finalitate. Dar nu mai dăm vina pe trecut, trebuie să ne construim viitorul”.

Săptămâna viitoare va fi decisivă, Pandurii trebuie să facă rost de bani sau să ajungă la acorduri de eşalonare a plăţilor către jucători. Şi va mai avea şi un meci dificil cu U Cluj în ultima etapă de campionat.

Vizualizări: 1,088

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: