SURSE: Energeticienii, chemaţi la serviciu în zilele de „fără plată”

Mai multe surse din termocentrale susţin că energeticienii au fost programaţi pe ture şi în zilele de concedii fără plată. Oamenii se tem să nu fie chemaţi la serviciu fără să fie plătiţi, deşi un asemenea abuz ar fi greu de imaginat la o companie de talia CE Oltenia.

Programul de patru zile de lucru şi una fără plată este aplicat diferit în sucursalele din Complexul Energetic Oltenia. Deşi 7 iunie este prima zi de concediu fără plată, energeticienii merg la serviciu, iar minerii rămân acasă. Prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Ion Ruşeţ, a declarat că acest subiect a fost abordat şi în şedinţa de ieri, cu reprezentanţii CE Oltenia. „Nu suntem de acord cu acest program. Fiecare sucursală, fiecare director aplică după capul lui. La termocentrale nu se poate chiar aşa, e un regim mai special. Acolo se lucrează 23 de posturi, dar se plătesc 15“, a declarat Ion Ruşeţ.

Practic, energeticienii sunt obligaţi să vină la serviciu, fără să fie plătiţi şi fără să le fie asigurată securitatea în muncă. Contactat telefonic pentru un punct de vedere, directorul de la SE Rovinari, Ion Pisc, nu a fost de găsit. (M.B.)    

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: