Sute de gorjeni au câştigat la referendum

Prefectura Gorj a început să calculeze indemnizaţiile pentru personalul implicat în organizarea referendumului din 6 şi 7 octombrie. Sumele de bani vor fi trimise primăriilor, care le vor da mai departe preşedinţilor şi membrilor secţiilor de votare, fiind vorba de sute de persoane.

Un preşedinte de secţie va primi 875 de lei, iar un membru de comisie va încasa pentru cele două zile de referendum suma de 275 de lei. „Sunt sumele prevăzute la nivel naţional şi se calculează în funcţie de numărul de zile în care s-a activat în secţiile de votare. Prima dată se lucrează pentru secţiile de pe municipiul Târgu Jiu, pentru că au fost mai multe, după care se va trece şi la comunele şi oraşele din restul judeţului. Până săptămâna viitoare va fi totul gata şi se va intra în posesia banilor”, a declarat Corina Belteu, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Gorj. (A.A.)

Vizualizări: 1,396

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: