Sute de înscrişi la examenul de titularizare, 40 de locuri

Lipsa posturilor titularizabile din învăţământ nu i-a împiedicat pe absolvenţii de facultate să se înscrie cu sutele la concursul din 13 iulie. Aproape 700 de candidaţi şi-au validat fişele de înscriere la concursul de titularizare, deşi pentru acest an nu există nici măcar un post vacant la limba română, limba franceză, limba engleză, istorie, chimie, biologie sau geografie. În acest an doar 39 de locuri sunt destinate titularilor, însă cele mai multe sunt scoase la concurs de Şcoala postliceală „Carol Davilla”.

Peste 660 de absolvenţi de facultate, de două ori mai mulţi decât în anii precedenţi, s-au înscris mai mult la examenul din 13 iulie, destinat ocupării unui loc în învăţământ. Ciudat este că deşi la majoritatea materiilor nu există nici un post liber, numărul candidaţilor este din ce în ce mai mare, iar aceştia vor susţine un examen dificil cu care abia vor ocupa un loc destinat suplinitorilor. Absolvenţii spun că nu au încotro. „Decât să mergem în alte judeţe să susţinem acest concurs şi să cheltuim banii şi aşa insuficienţi pe chirie mai bine ne încercăm şansa aici. Poate ocupăm totuşi un post de suplinitor”, spune Georgiana. Alţii speră însă să obţină o notă peste şapte, nota minimă pentru a se titulariza, deoarece nota poate fi folosită trei ani de zile la acest concurs. „Pot concura cu nota obţinută în acest an şi la concursul de anul viitor, când sper să fie mai multe posturi”, mai menţionează un candidat. Cei mai mulţi s-au înscris la engleză, în jur de 50 de candidaţi, la învăţători, 55 de absolvenţi, la limba română, 68 de absolvenţi sau la limba franceză.

CENTRE

Pentru acest an s-au organizat două centre de înscrieri, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Târgu Jiu.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: