Tabelă de marcaj cu touchscreen la Sala Sporturilor

Echipele de handbal și de baschet de la nivelul municipiului Târgu Jiu vor putea disputa meciurile oficiale la Sala Sporturilor din Târgu Jiu. După mai bine de 4 luni de la recepționarea lucrărilor de modernizare și extindere, primăria Târgu Jiu a reușit să echipeze baza sportivă cu toate dotările necesare disputării competițiilor sportive, inclusiv a meciurilor oficiale de nivel național și internațional, atât la baschet, cât și la handbal.

Municipalitatea a achiziționat un set de porți profesionale de handbal certificate de către Federația Internațională de Handbal, console de baschet acționate electric, omologate de către Federația Internațională de Baschet, tabelă de marcaj electronică multisport omologată FIBA, consolă touchscreen pentru tabela de marcaj electronică ce permite gestionarea a mai mult de 18 sporturi, precum și plasele de protecție din polipropilenă.

”Valoarea dotărilor sportive este de 141.500 lei, inclusiv TVA. De asemenea, primăria a achiziționat anterior și dotările cu mobilier pentru vestiare și spațiile conexe, valoarea acestora fiind de 47.500 lei, inclusiv TVA. În acest fel, noua construcție a Sălii Sporturilor, realizată prin modernizarea și extinderea capacității vechii construcții în cadrul programului de construire complexuri sportive, derulat prin Compania Națională de Investiții, va putea găzdui meciurile oficiale ale echipelor de baschet și handbal, precum și pentru alte sporturi”, a spus Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 711

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: